Creditul va fi acordat de către banca de stat germană KfW, iar executivul german a dat asigurări că banii vor fi utilizați exclusiv pentru finanțarea operațiunilor companiei și pentru menținerea aprovizionării cu gaze a Germaniei, neputând ajunge la compania-mamă din Federația Rusă.
Penuria de gaze naturale de pe piața europeană, care a precedat războiul declanșat de Rusia în Ucraina, majorând galopant prețurile pe continent, dar și "stigmatul" politic de a fi una dintre țările UE cele mai dependente de importuri de gaze de la gigantul rus de stat producător Gazprom, au făcut ca Germania să își amintească că împarte cu Olanda în Marea Nordului un zăcământ offshore de gaze cu rezerve estimate la circa 60 de miliarde de metri cubi, pe care refuza să îl exploateze din rațiuni climatice și de mediu.